🟢⭐️ Arta ca terapie presupune ca produsul artistic și asociațiile pe marginea lui să provoace beneficiarii, descoperind cea mai bună compatibilitate între lumea interioară și cea exterioară lor.
🟢⭐️ Artterapia este formată din patru terapii particulare: terapia prin desen, modelaj și colaj, dramaterapia, terapia prin mișcare și dans și meloterapia. Jocul este asociat cu creativitatea, cu acea abilitate de a fi mai puțin rigid și mai flexibil, reprezentând mijlocul cu ajutorul căruia copiii vor integra concepte complexe, în dezvoltarea unei gândiri mai profunde. Urmărind dezvoltarea creativității, în cadrul atelierelor pentru copii am recurs la tehnici artterapeutice, deoarece ele facilitează exprimarea emoțiilor într-o manieră non-verbală și îi determină pe aceștia să fie activi, să aibă curajul să se implice într-un proces de schimbare și să încerce rezolvarea propriilor probleme într-un mod care să echilibreze ceea ce fac, cu ceea ce gândesc și cu ceea ce simt.
🟢⭐️ Prin activități artistice structurate, precum audiție muzicală și cântec, compunere de linii melodice, emoțiile și evenimentele copiilor au fost exprimate în moduri corespunzătoare, exersându-se astfel comportamente emoționale potrivite. Fiecare copil a participat la realizarea activităților vorbind, cântând, dansând sau mișcându-se pur și simplu.